Tag Archives: talpa gâștii

Plante medicinale folosite de către daci

Dioscorides a scris o carte despre plantele medicinale folosite de către dacil

Dioscorides a fost un medic și botanist grec care s-a născut în sudul Turciei, mai precis Anatolia, în anul 40 d.Hr. Încă de mic i-a plăcut să cunoască cât mai multe despre corpul uman și despre cum poate fi tratată orice durere. În desele călătorii alături de tatăl său, în partea europeană, Dioscorides se interesa în special de plantele care se găseau în Turcia de atunci. Și-a urmat visul și a ajuns să învețe într-o școală din Tarsus punând accent pe farmacologie, adică știința care studiază efectul medicamentelor (și/sau a plantelor din care sunt făcute) asupra organismului uman.

Dioscorides a călătorit în toată Europa și a fost angajat pe post de chirurg în armata împăratului Nero. Deja începem să ne dăm seama că nu era un oarecare medic, pentru că nu oricine ajungea să lucreze pentru cel mai puternic imperiu existent în acel moment. Călătorind prin toată Europa, alături de armata imperială, Dioscorides a creat cea mai importantă carte despre plante și ierburi a vremii.

Prima enciclopedie a umanității despre cum se prepară, cum se obțin și cum se conservă medicamentele, a fost scrisă de către Discoride. Timp de cel puțin cincisprezece secole, De materia medica a fost cel mai important atlas botanic al civilizației umane. Cartea a fost scrisă în limba latină, cea mai importantă limbă de circulație a vremii, dar a fost tradusă ulterior în greacă și arabă. Norocul nostru este că există destule copii ilustrate ale acestei enciclopedii și astăzi, multe scrise în greacă care se regăsesc în Mănăstirile din Muntele Athos.

De materia medica este prima sursă istorică care ne oferă informații despre medicina, și plantele utilizate în medicină, folosită de către greci, romani, daci, egipteni și chiar cartaginezi.

Plantele dacilor

Munca lui Dioscoride, scrisă în cinci volume, conține numele a sute de plante și a aproape o mie de medicamente care au fost obținute cu ajutorul acelor plante.

Dioscoride a utilizat și numele dacice ale plantelor care se regăseau pe teritorul strămoșilor noștri. Astfel că, De materie medica, prima enciclopedie botanică contribuie în mod covârșitor la dezvăluirea limbii dace.

1. Mărul lupului era cunoscută dacilor sub numele de sopitis. Planta nu se găsea oriunde, ci doar la marginea pădurilor (descoperită de călătorii daci) și pe lângă anumite drumuri. Pesemne că, la început, Mărul lupului n-a avut prea mulți admiratori în lumea dacilor, în special din cauza mirosului neplăcut. Cel mai des, Mărul lupului a fost folosit de către daci pentru tratarea rănilor externe (cauzate de război sau munca câmpului), iar mai târziu, pe post de antiseptic, contra mușcăturilor de șarpe.

2. Pătlagina era denumită de către daci sub numele de sipota sau simpleax. Vara, dacii se apărau de țânțari și alte insecte cu ajutorul acestei simple buruieni. Ținând cont că pătlagina creștea pe toate drumurile, dacii, aflați la munca câmpului, tratau mușcăturile și ințepăturile insectelor, culegând câteva frunze de pătlagină și aplicându-le direct pe zona respectivă.

3. Talpa gâștii era cunoscută dacilor sub numele de blita. Este o plantă medicinale după care s-au preparat zeci de remedii care ajută inima. Cel mai probabil, dacii au folosit Talpa gâștii ca să calmeze tensiunea premenstruală și disconfortul de dinaintea menstruației. Nu doar că planta ajuta la calmarea durerii menstruale, ci și îmbunătățea circulația sanguină în pelvis. De asemenea, era folosită și pentru calmarea inimii, probabil după o mare supărare sau chiar pentru calmarea temerilor înaintea unei bătălii. Astăzi, planta se regăsește pe teritoriul nostru și sub alte denumiri: creasta cocoșului, somnișor sau lingorică.

4. Mărarul era cunoscut dacilor sub numele de polpu sau polpoum. Este o plantă erbacee anuală, cu rădăcină pivotantă, slab ramificată și albicioasă. Dacii foloseau mărarul pe post de condiment la mâncăruri și murături, dar se bucurau și de aroma lui, folosindu-l pe post de plantă ornamentală, la fel cum făceau și vechii greci. Cu siguranță, la fel ca și bătrânii de astăzi (moștenitorii remediilor naturiste folosite de strămoși), dacii consumau ceaiuri medicinale contra răcelilor și gripelor. Să nu uităm că era mai mult mai frig acum 2000 de ani.

5. Gălbenele erau cunoscute dacilor sub numele de aurimetti. Dacii foloseau, la fel cum recomandă astăzi medicii naturiști, ceaiul de gălbenele pentru probleme ale pielii, infecții și ciuperci. Florile de gălbenele erau indicate pentru tratarea eczemelor și a ulcerațiilor, deci grăbeau vindecarea pierii după o bătălie crâncenă. Se foloseau și pentru durerile de stomac produse de drumurile lungi sau perioade lungi de foamete.

6. Lumânărica / Coada boului era cunoscut dacilor sub numele de diesema sau diessachel. Dacii foloseau lumânărica în special iarna. Ceaiul de lumânărică era leacul pentru tusea cronică care le dădea mari bătăi de cap copiilor, dar strămoșii o foloseau și când aveau dureri în piept, diaree sau degerături (ierni friguroase).

7. Socul era cunoscut dacilor sub numele de seba. Socul era o plantă medicinală foarte populară în rândul dacilor, motiv pentru care Dioscorides l-a inclus în enciclopedia botanică. Socul calma tusea dacilor și iritația gâtului încă din vremurile străvechi, deci probabil că nu exista familie de daci care să nu fi folosit proprietățile acestei plante extraordinare. Fructele socului erau, probabil, folosite pentru calmarea articulațiilor picioarelor după zile de vară istovitoare de muncă. Din păcate, la începuturi, nu toți dacii știau că frunzele plantei sunt otrăvitoare și destui au murit în urma consumului.

8. Salvia era cunoscută dacilor sub numele de hormia. Cunoscută astăzi și sub numele de Palma Maicii Domnului, salvia era folosită ca leac contra îmbătrânirii de către daci. Salvia avea un loc special în inima dacilor, fiind asemănată cu o plantă magică și tămăduitoare. Luptătorii daci purtau cu ei, în bătălii, săculeți cu frunze de salvie, care, conform strămoșilor, îi proteja în fața morții.

9. Rozmarinul le era cunoscut dacilor sub numele de dracor. Dacii foloseau rozmarinul în bucătărie, dar și ca plantă medicinală. În bucătărie, ei cunoșteau faptul că planta avea mai multă putere uscată decât proaspătă, așa că se ocupau din timp de culegerea și uscarea ei. Plin de legendă și fantezie, rozmarinul nu lipsea de la înmormântările dacilor, ei folosindu-l pe post de plantă puternic aromată care simboliza personalitatea celui decedat. După munca câmpului, strămoșii noștri utilizau rozmarinul ca să le aline durerile musculare.

10. Menta, cunoscută dacilor sub numele de tendila, a fost una dintre cele mai folosite plante de către strămoșii noștri. Dacii se frecau cu frunze de mentă la tâmplă și alungau stările de greață și durerile grele de cap. Iarna, ceaiul de mentă alunga durerile de gât ale dacilor și trata durerile gastrice. Tot iarna, bărbații își preparau băuturi spirtoase cu ajutorul acestei plante.

11. Mușețelul, cunoscut dacilor sub numele de dueodella, a fost folosit, cel mai des, când aveau dureri de burtă. Dacii l-au folosit și ca plantă medicinală pentru dezinfectarea și tratarea rănilor minore, provocând o recuperare mai rapidă. Pe lângă tratarea crampelor la stomac, mușețelul era un remediu excelent pentru dacii care sufereau de insomnie și priveau toată noaptea la stele.

12. Scânteuța/scânteuiuța, a fost cunoscută dacilor sub numele de tura. În loc de meteo, dacii cunoșteau vremea cu ajutorul acestei plante minunate care se găsea peste tot, din belșug. Dacă florile erau deschise dimineața, atunci ziua urma să fie frumoasă. Dacă florile semideschise, atunci ploaie urma să se facă simțită. Iar dacă florile rămâneau închise, atunci dacii erau nevoiți să stea în casă fiindcă venea potopul.

13. Pelinul, cunoscut dacilor sub numele de zired sau titumen, a fost o plantă medicinală folosită des de către strămoși. Băile cu pelin și compresele tratau rănile greu vindecabile , înțepăturile de insecte și ameliora durerile cauzate de umflături.